duminică, 15 noiembrie 2009

1 comments
Am primit leapsaaaaaaa de la Ioana ...



Minim 5 lucruri pe care nu le-as face niciodata :

- nu as renunta la cei de langa mine. Ma sperie gandul ca as putea ramane singura, fara sa ii am alaturi pe cei pe care ii iubesc.
-nu m-as sinucide (laaaugh). Bineee, nu sunt chiar asa negativista, dar e bine sa fii oarecum prevazator.
-nu as sta cu cineva doar pentru a obtine ceva anume.
-nu as ucide o alta persoana... nici nu vad cum as putea face asta.
-nu m-as opri din facut planuri de viitor/tesut vise/dezvoltat probleme.

Dau mai departe Luciei. :D

joi, 1 octombrie 2009

pick me.

2 comments

Imi place sa privesc lucrurile aranjate pe categorii. Emana o oarecare stare de ordine si disciplina si, eventual se intampla chiar sa umple golul lasat de aglomeratia din suflet. Nu sunt o persoana extrem de ordonata, ma straduiesc oarecum.
Poti sa categorisesti aproape orice fel de lucru, fiecare chestie are un loc al ei: mai multe tipuri de zambete (zambet sec, zambet de politete, zambet permanent, zambet sincer, zambet timid, suras, zambet trist, zambet sarcastic, zambet incurajator), de dragoste ( paterna, dragoste intre prieteni, intre frati, dragoste de a simti iubirea, dragostea neimpartasita, dragostea exagerata, dragostea insuficienta), mai multe tipuri de fericire (fericirea in fata unui castig, fericirea de atunci cand gasesti ce ai pierdut, cand regasesti un lucru de care uitasei, fericirea de a fi iubit, fericirea de a imparti cu ceilalti dragostea ta, fericire partiala de care trebuie sa profiti pentru ca se evapora extrem de repede, fericirea de a visa cu ochii deschisi, fericirea de a fi util, de a fi exact unde este nevoie de tine, fericirea de a ghici gandul celuilalt, fericirea de a sti exact ce iti doresti de la/in viata...), de tristete sau durere... mai multe tipuri de carti, de ciocolata, de nori, de zile, de culori, de masini, de cantece, de somn, de apa, de piele, de iaurt, de dor... si mai multe tipuri de oameni : oameni veseli, tristi, mohorati, posaci, oameni zapaciti, zambitori, timizi, dezorientati, incruntati, nervosi, grabiti, impiedicati. Sunt chiar si persoane care isi sorteaza sosetele, ciorapii, lenjeria intima pe culori, marimi sau pe tipul de material folosit. Si toate astea, le mai poti incadra in alte zeci de categorii.



Exista totusi si lucruri pe care nu poti sa le asociezi cu nimic, care pur si simplu simti ca nu se potrivesc. Este mai mult decat posibil sa se intample ca uneori sa simti ca lucrul tau merge perfect intr-o anumita categorie. Peste cateva saptamani se prea poate sa ajungi sa te intrebi la ce te-ai gandit cand ai lasat obiectul respectiv in gruparea aceea.
Ti-ai incadrat vreodata inima la "inutil" ? Sau planurile de viitor la "povestiri SF/sperante si atat." ? Cu categoriile este ca si cu spitalele: alegi sectia, iti faci analizele, probabil te internezi si vezi daca ai cumva ocazia sa te vindeci cu ceva. Este oarecum util sa stii exact care este dificultatea ca sa alegi sectia potrivita, insa cu toti putem face alegeri gresite, conteaza doar sa nu repetam prostia, sa invatam din propriile esecuri. De cate ori nu ai crezut ca ai probleme cu judecata rationala, cand de fapt complicatia era in alta parte?
Sunt multe chestiuni care te determina sa gresesti clasa sau genul. Adevaratul obstacol este cautarea unei ocazii de a corecta erorile, de a trece peste temeri, prejudecati si de a privi inainte. In mare, ar trebui sa te transformi intr-un optimist desavarsit ca sa fii sigur ca treci cu bine peste orice impediment. Mie personal mi se pare din multe privinte imposibil, dar exista sute de oameni care au suficienta forta de a se opune previzibilului, de a-si arunca ochii peste situatia de ansamblu si de a intelege adevaratele semificatii.
Inca nu am reusit sa ajung la o intelegere cu categoriile. Nici macar in a-mi alege o categorie proprie nu am avut succes. Cu toate astea vrem sa simtim cat suntem de diferiti... presupun ca cel mai bine ar fi ca fiecare sa aiba propria lui clasa, incadrata in grupa oamenilor unici cu perspectiva de viitor.



*pentru cei dependenti de zambete - enjoy

luni, 21 septembrie 2009

liar!

3 comments
Opreste-te putin din alergatul continuu de fiecare zi si priveste oamenii din statia de autobuz/tramvai/metrou. Cu mici exceptii gasesti persoane singure cu un zambet sters pe fata, aparut probabil la amintirea unor clipe care i-au facut fericiti. Bineinteles, exista si oameni insotiti care afiseaza un ras timid fie din politete pentru interlocutori, fie pentru ca ceea ce au auzit chiar le-a starnit amuzamentul. In mare parte totusi, majoritatea oamenilor care asteapta in statie sunt tristi, mohorati, singuri, dar cumva optimisti. De ce optimisti?

Au curaj sa stea drepti, sa astepte un autobuz intarziat, sa infrunte melancolia lumii desi sunt coplesiti de griji. Cati oamenii sunt pustiiti sufleteste si totusi sunt mereu gata sa iti ofere o vorba buna?

Here is a thing: mama tocmai fusese la un control medical, iar rezultatele analizelor respective au fost nu tocmai bune, radiografiile de asemenea. Pe ea, Doamne-Doamne nu a facut-o un om foarte puternic, asa ca atunci cand a aflat vestile a fost oarecum daramata. In autobuz, gandindu-se ca mai are sa ne spuna si noua cum sta treaba, a inceput sa planga(bineinteles... nu sa planga in hohote, era in autobuz, dude). Langa ea era asezat un batranel. Nu era cine stie ce aparitie, era ingrijit si modest imbracat. Vazand-o pe mama ca plange, a inceput sa ii povesteasca de cate lucruri rele i s-au intamplat si lui, cum a ramas singur, fara familie si a facut-o sa observe si partea plina a paharului : o familie care ii este alaturi, o boala care poate fi invinsa daca esti inconjurat de dragoste si are cine sa te sprijine.



Care dintre noi are curajul sa arate in fata celuilalt cat de slab este de fapt? Cine se ridica in picioare sa spuna cat este de vulnerabil ? Cine recunoaste de cate ori a plans atunci cand a fost strivit sub greutatea situatiei? Si mai ales ce te faci cu inima? Inima care trebuie sa reziste la o-r-i-c-e : gesturi infantile, vorbe aruncate la manie, furie, dragoste covarsitoare, griji, ganduri neimpartasite. Cum ajuti tu inima sa treaca peste toate? Cine sta langa tine sa te ajute sa o vindeci, cand poate si inima celuilalt e imprastiata in mii si mii de particele?

Imi place sa privesc oamenii din statie, sa le admir indrazneala, pentru ca la drept vorbind, este o adevarata dovada de eroism sa iesi din casa, sa iti asumi greselile, hotararile luate si sa tii piept vietii. Sa iti continui cursul normal, cu ceva optimism in suflet. Sa iesi din caminul cu siguranta caracteristica si sa te arunci in vartejul societatii.
Posibil... uneori lucrurile redevin firesti, situatia isi stabileste iar un echilibru; esti pregatit pentru noi provocari. Astepti o sansa noua de la viata, autobuzul care sa te duca la destinatia potrivita. De multe ori asteptarea poate fi zadarnica, dar poate ai ocazia sa primesti de la viata exact ceea ce aveai nevoie: un pliant cu fericire, o mostra de iubire, o promotie la prietenie.


Cat de draguti sunt oamenii din statie... tacuti, incolori si aparent imuni la durere.

vineri, 18 septembrie 2009

never stop falling...

0 comments
* * *

" Dragostea are nevoie de geografie
Pentru că intervin anumite distanţe
Şi lungi despărţiri
ce nu pot să fie
Trecute cu vagi gânguiri de romanţe...

Dragostea are nevoie de fizică
De legile ei demonstrate durabil
Şi nu pot să cred ce-mi explică timizii că...
Aici e doar abur şi inefabil... "

( Învăţarea dragostei, Aurel Storin)




" ... după ce a strâns-o în braţe se calmează.
- Îţi bate inima teribil de repede - spune ea subit -, e chiar comic. Aşa bate mereu?
- Probabil... Îl iubeşti?
- Bineînteles.
- Dar el?
- Nu încape îndoială.
- Ce fericire!
- Cinema! - iar Şurka dă din umeri. - Dar e într-adevăr de necrezut cât zgomot face inima ta. Ai zice că-i o cale ferată."

( Cartea fericirii, Nina Berberova)



* * *

miercuri, 9 septembrie 2009

0 comments
 Mi-as dori sa fiu in stare sa te pot feri de orice tristete sau esec, dar atunci... ai deveni izolat de toate celelalte lucruri care te inconjoara.
 Nu fugi de probleme, confrunta-te cu ele. Noi bucurii asteapta intotdeauna sa umple golul lasat de pierderile suferite. Nu-ti inchide nici inima, nici mintea la durere, lasand loc vietii sa ti le umple. Acorda-ti timp pentru vindecare si nu te agita.
                                                                                                                                                 (inspired by Carti-in-dar, Helen Exley)


Good things might come for those who wait.

    * special thanks for the picture to my honey.